Nuacht

UNIUNEA EUROPEANĂ Organizațiile de protecție a consumatorilor din 21 de țări au depus o plângere oficială la autoritățile UE ...
Un bărbat care pretindea în mod fals că este vicepremier al României şi a obţinut 7.000 de lei de la o persoană a fost ...
La Praid lupta pentru salvarea minei de sare a intrat într-o nouă etapă din momentul în care cei 8 experți europeni – geologi ...
Peste 123.000 de cetățeni cer președintelui Nicușor Dan, senatorilor și deputaților să numească judecători apartinici și ...
Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și Wolters Kluwer România ...
VIDEO Corlățean, la Puterea Știrilor: „Soluția nu este să radem tot. Cercetarea trebuie finanțată, nu desființată” ...
Antrenorul român Cristian Chivu a primit permisiunea clubului său, Parma, să înceapă negocierile cu finalista Ligii ...
Un afacerist este trimis în judecată de procurorii DNA după ce ar fi încasat ilegal peste 1,7 milioane de lei din bani ...
Într-un interviu acordat recent, Ministrul Educației a propus ca inspectorii școlari generali să fie asumați politic, adică ...
Președintele chinez Xi Jinping a vorbit la telefon cu omologul său american Donald Trump, joi, a anunțat presa de stat ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă, joi, extinderea urmăririi penale în dosarul privind decesele ...
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă reducere a dobânzii de referință cu 25 puncte de bază, așa cum se ...